Peștera Scărișoara – O Administrație Depășită

În peștera Scărișoara se regăsește cel mai mare ghețar subteran din țara noastră. Administrativ, a aparținut de comuna Scărișoara inițial, de aici și denumirea de „Scărișoara”, dar momentan aparține de comuna Gârda de Sus.

Localizare Peștera Scărișoara

Pentru a ajunge la Peștera Scărișoara se pornește din comuna Gârda de Sus, iar dupa 1 km se păstreaza drumul din stânga, așa cum se va regăsi și pe indicatorul de informare. Traseul este unul foarte frumos și pitoresc, dar se poate să devină și un mare chin dacă este aglomerat. Pe multe locuri este foarte îngust, iar doua mașini mici se strecoară cu greu. Dacă este o mașină mare, devine o reală problemă. Dar, se pornește cu optimism.

Gârda de Sus – Dobrești – Munună – Ghețari

Parcarea

Odată ajungi în satul Ghețari căutați o parcare pentru a lăsa mașina. Există câteva parcări mai ferite de drumul de access către peșteră, dar se pot încerca si parcările care urca puțin spre peștera, astfel veți avea mai puțin de mers pe jos. Nu e mult de mers oricum, dar există parcare si puțin mai sus în cazul în care nu se găsește parcare mai jos.

De la parcarea de jos mergeți aproximativ 10 minute pana la peșteră, de la parcarea de mai sus mergeți cu 4-5 minute mai puțin. În funcție de ritm, peisajul este superb oricum și nu se impune pas grăbit.

În ambele parcări taxa este de 10 lei/mașină.

Taxa de intrare

Când ajungeți la poarta de intrare în peștera, noi am simțit că am călătorit in timp. O coadă imensă la casa de bilete. Taxa de intrare este de 25 lei/adult. Plata se poate face doar cash, nu există opțiune de plată cu cardul, asta în era digitalizării și a tehnologiei.

Politicos, am întrebat cum de „în vremurile noastre” nu se accepta plata cu cardul, mai ales ca cineva se poate regăsii în situația de a nu avea cash, de a uita banii în mașina care este la 10 minutes distanță sau de a avea doar bancnote de valoare mare. Răspunsul a fost „nu vă plang de milă nici vouă, dar nici mie”, și ne-a îndemnat să facem o sesizare/reclamație la Primărie. Sigur, cand mergi să vizitezi țara noastră absolut minunată ai și timp de sesizări la Primărie – nu e grabă. Dacă ar fi existat un punct turistic, poate aș fi încercat, dar nu există așa ceva. Important este sa plătesti taxa pentru o bucațică de hartie, banii nu trec prin conturi, ne gândim la altele.

Avem bilete, ne punem la coada la intrare. Mai erau în fața noastră cam 15 persoane, deci eram destul de în față. Și stăm, și stăm… lumea mai ieșea câte unul-doi, de toate vârstele. După 20 minute de stat in ploaie în cazul nostru (dar se poate sta și in soarele arzător) lumea nu mai era la fel de răbdătoare, se citea pe fețele tuturor, mai un oftat, mai o glumă despre „buna organizare”.

Ajungem la momentul intrării, după ce întreg grupul anterior a urcat toate cele 232 scări și a ieșit, și purcem spre coborâre, pe cele 232 de scări. Peisajul la coborăre este uimitor, parcă te îmbie la poze din poate părțile. Lumea face poze, mai face o pauză, fiecare coboară in ritmul lui. Ajungem jos, găsim bolta foarte frumoasă, așezată numai bine de alte poze. Și încet-încet ne adunăm pe un podeț de lemn, desfășurat de jur împrejurul peșterii. Practic mergi pe acel podeț pană ieși din peșteră.

Și am ajuns majoritatea turiștilor ingrămădiți pe acel podeț, așteptând ceva, dar nu știam ce, am crezut că s-a creat un blocaj din cauza celor care fac poze, dar am înteles și am așteptat. Doar că nu asta era problema. Într-un moment s-a auzit domunul care stătea în mijlocul podețului, îi invita pe turiștii întarziați, care stăteau la poze, veneau încet pe scările abrupte, să coboare mai repede ca să înceapă povestirea. Timp de maximum 2 minute ne-a povestit despre peșteră, adâncimi, lățimi, ani, după care ne-a invitat să circulăm. Am ocolit peștera, am facut câteva poze, coada era mare, după care am pornit din nou spre cele 232 trepte, pe urcare de data aceasta.

Concluzia noastră

Concluzia noastră după ce am plecat, a fost ca am pierdut câteva ore bune de mers prin ploaie, stat in ploaie ca sa dam o tură de peșteră în 10 minute.

Am fi apreciat daca nu se intra în grupuri de 100-150 persoane si astfel petrecand mult timp dupa cei care coboara in ritmul lor. Nu ca ar fi vina lor, fiecare viziteaza in ritmul lui si foarte bine face, dar sa ții blocate 100 de persoane jos, plus înca 100 sus pentru cineva care merge încet, sau în șlapi, sau poate care nu mai rezistă până jos este pierdere de vreme. Noi am concluzionat că am fi putut face loc unui alt mic grup de persoane, în aproximativ 40 minute (coborât, înconjurat peștera si urcat).

Ghidul care povestea doua minute și care aduna toata „turma”, se putea moderniza cu câteva boxe pe parcurs, și astfel totul era mult mai fluid, fără timpi morți. Pană se cobora se auzea în fundal mesajul de 2 minute – de cateva ori.

Din păcate partea administrativă, fără plata cu card (nu știu ce se întamplă dacă ai o bancnotă de 500 lei, sper sa nu te trimită la bancă să o schimbi), prea mult timp (peste doua ore) petrecut pentru vizitarea peșterii ne-a făcut să ne gădim la câte lucruri se pot îmbunătății pentru a facilita mai usor și mai repede accesul.

Parcurgerea scărilor la coborâre și urcare nouă ni s-a părut mai interesantă decât peștera în sine, care este ni s-a prezentat mult prea mediatizată și cu multe alte peșteri mai frumoase, mai accesibile, mai sălbatice. Dacă nu s-ar pierde atâtea ore, Peștera Scărișoara ar fi chiar un loc foarte frumos de petrecut puțin timp și să continui spre alte locuri minunate din zonă.